Nu este niciun secret că noi, oamenii, suntem conectați la iubire - dintotdeauna practic.
Prima noastră experiență de a iubi și de a fi iubiți a avut loc încă de când eram copii. Dragostea unui părinte – este prima forță pe care o cunoaștem ca ființe și poate cea mai intensă. Cea care ne amprenteaza hărțile mentale pe care le folosim pe post de waze ca adulți cam până la destinație – bineînțeles, daca nu cumva ne hotărâm să schimbăm direcția și să ne aventurăm.
Iubirea unui părinte poate fi pură, tandră, caldă, profundă și încântătoare. Uneori.
Alteori poate cunoaște dinamici ce ne impactează enorm în modul în care relaționăm cu ceilalți. Alteori, poate că am învățat să iubim un părinte deseori deprimat sau unul foarte iritabil. Făra sa știm.
Poate că am ajuns să asociem dragostea cu încercarea foarte mare de a face pe plac sau cu o teamă constantă de abandon; poate că am fost expuși la favoritism și am învățat să vedem dragostea ca pe ceva ce putem obține doar dacă o altă persoană nu o face.
Este posibil să fi avut un părinte care era incredibil de exigent și nu ne satisfăcea niciodată nevoile; sau un altul care ne neglija emoțional sau fizic; un altul care era abuziv din punct de vedere fizic; sau încă unul care pur și simplu nu era prezent deloc.
Mai mult, fară voia sa, și din cea mai bună intenție, un părinte ar fi putut să ne transmită impresia că ne-ar putea iubi doar dacă am fi foarte cuminți, ascultători sau dacă am rămâne docili și dependenți - sugerând că succesele independente ar însemna sfârșitul iubirii lor pentru noi.
Relațiile noastre ca adulți sunt amprentate de experiențele din trecut și de modul în care definiția pe care am asociat-o iubirii s-a așternut în mintea noastră ca un adevăr absolut.
Oricare ar fi fost motivul, efectele acestui tip de experiență se manifestă inconștient, cel mai probabil, și astăzi în viețile noastre și este important să recunoaștem că experiențele noastre de a iubi și de a fi iubiți se bazează pe propria noastră hartă internă. V-ați întrebat vreodată dacă ne e permis să schimbăm destinația? Cum ar fi să ne aventurăm spre direcții care nu ne sunt familiare și pe drumuri care sunt total neamprentate?
Despre iubire aș vrea să știm cu toții un lucru: dragostea nu trebuie să fie condiționată. Iubirea nu se referă la ceea ce faci, ci la cine ești!
Uite câteva întrebări introspective pe care ți le propun în drumul tău spre o destinație nouă, unde cine ești tu contează și unde meriti și ești demn de a fi iubit.
📍 E ceva ce nu pare a fi fost ideal în experiența ta cu iubirea din copilărie?
📍 Dacă ai reușit să identifici vreun exemplu în etapa anterioară, este posibil ca acea tema / experiență emoțională să mai apară din când în când în viață ta de adult?
📍 Sunt lucruri nesănătoase pe care totuși le găsești atractive la partenerul tău? (de ce întreb: pentru că uneori ne putem trezi încântați de parteneri nu doar pentru calitățile lor pozitive, ci și pentru capacitatea lor de a ne face să suferim în moduri pe care creierul nostru le percepe ca fiind cunoscute, familiare – destinații deja vizitate).
Acesta este un exercițiu scurt de introspecție în drumul spre o destinație unde iubirea poate avea mai multe definiții decât ai știut la început.
Să fie cu sens și iubire de sine!