Rușinea piere când poveștile sunt împărtășite în spatii sigure.
În ultima perioadă, tot mai des văd în mediul online acest citat: Shame dies when stories are told in safe places / Rușinea piere când poveștile sunt împărtășite în spatii sigure. Și mă gândeam că nu întâmplător mi-au tot ieșit vorbele acestea în cale.
De fapt, chiar am realizat că în fiecare zi de cabinet ajung la aceeași concluzie: că dincolo de orice facultate, master, cursuri, formări de ani, rezidențiat și sute de ore de dezvoltare personală, dincolo de toată “armura” mea de terapeut, ceea ce contează cu adevărat este abilitatea de a crea un mediu sigur, lipsit de prejudecăți, în care oamenii se simt în siguranță să împărtășească povestea lor cu mine.
De acolo începe de fapt “magia” mea.
Am înțeles acest lucru pe propria-mi piele și tocmai de aceea, a construi un spatiu sigur, o relație terapeutică echilibrată, un cadru în care oamenii să se simță în siguranță cu împărtășirile lor, a reprezentat și încă reprezintă, obiectivul meu numărul unu atunci când mă îndrept spre cabinet, chiar și după ani.
Practic, este important să creez un spațiu în care rușinea nu mai există; nici judecata sau prejudecățile care de cele mai multe ori o însoțesc.
Poate te întrebi de ce vorbesc despre rușine. Ei bine, pentru că este una dintre emoțiile pe care le întâlnesc cel mai des în lucrul cu oamenii. Pentru că observ neîncetat cât de la îndemână ne este să trăim sentimentul că nu suntem suficienți. Nu suntem suficient de competenți, de bogați, de inteligenți, nu suntem parteneri suficienți de buni, nu suntem suficient de frumoși sau echilibrați, pur și simplu nu suntem suficient de buni așa cum suntem.
Rușinea este deseori însoțită de sentimentul că e ceva stricat sau nepotrivit la noi, că suntem defecți sau e ceva în neregulă la modul în care ne raportam la ceilalți și la viață.
Din păcate, este dificil să vorbim despre acest lucru. Așa că, cel mai des, nu o facem.
Ba din contra, evităm rușinea cât putem de mult și, în plus, dezvoltăm comportamente compensatorii care să nu “devoaleze” așa zisul nostru defect/motiv de rușine (incompetența, urâțenia, egoismul, slăbiciunea etc): muncim mai mult decât ar trebui – până la burnout dacă se poate, dormim mai puțin, mâncam mai mult sau mai puțin, ne construim o imagine fără cusur, dezvoltăm un stil demonstrativ și așa mai departe ... orice pentru a repara durerea de a simți că nu suntem suficienți.
Și totuși ce e de făcut?
Ei bine, ceea ce cred eu că funcționează negreșit, și face rușinea să piară, este să găsești acea relație sănătoasă, echilibrată, acel spațiu de siguranță în care să împărtășești ceea ce simți – fară cenzură, fară diplomație chiar, fară formalitate. Vorbește despre ce te face să nu te simți suficient. Împărtășește din povestea ta.
Brene Brown, care are si un Ted Talk de excepție pe acest subiect, vorbește foarte fain despre cum împărtășirea într-un mod sigur este ceea ce deschide ușa spre vindecarea rușinii.
Daca te-a prins subiectul, îți recomand și cartea “Maybe You Should Talk to Someone” a lui Lori Gottlieb – care povestește de cât de puternică și valoroasă e împărtășirea, simpla acțiuni de a vorbi cu cineva.
Las mai jos și câteva sugestii la care ai putea apela atunci când simți că ai lucruri de împărtășit:
📍 Identifică evenimente de psihoeducatie sau grupuri de dezvoltare în care să împărtășești alaturi de oameni care simt asemeni tie. Spre exemplu, mie îmi place mult grupul cu focus pe dezvoltarea copilului interior, sau evenimentele despre compasiune pe care le susține colega mea Laura Dima (despre cel mai recent event poti citi AICI)
📍 Scrie într-un jurnal - jurnalele au un efect terapeutic foarte puternic și reprezintă o primă alianță de încredere pe care o poți construi cu tine însuti. Te ajută să iți pui gândurile în ordine, ceea ce contribuie mult la diminuarea stresului și a anxietății. Iți recomand să folosești jurnale terapeutice deja structurate care să te ghideze și uneori chiar să te protejeze de propria critică
📍 Construiește o relație de siguranță în care te poți exprima liber. Mergi la psihoterapie, sau dacă încă nu înțelegi cu ce te-ar ajuta și nu ești convins, construiește o relație de siguranță în care să te poți exprima - poate cu un prieten, un duhovnic, un medic, un mentor – ce crezi că te-ar ajuta pe tine. Dar subliniez, acea relație trebuie să fie una de încredere, sănătoasă
Sunt într-o misiune de a pune capăt rușinii – utopică, stiu, dar fac tot ce îmi stă în putere și sunt bine cu asta. Cred că fiecare ființă umană este demnă de iubire, de apartenență si respect de sine. Dacă nu ai azi resursele personale să te simți așa, apelează la noi, ceilalți – cei care facem asemeni ție când avem nevoie de ajutor, vorbim cu cineva. Hai să împărtășești povestea ta, eu te susțin!