Cum dăm florile de "nu mă uita" pe flori de "hai că poți"!
photo credit Ionela Lucan
Adesea se întâmplă ca, fie din punct de vedere profesional sau din punct de vedere personal, să fim ținuți pe loc de gânduri ce paralizează. Tot de foarte multe ori, aceste gânduri sunt generate de ce ne imaginăm că cei din jurul nostru ar gândi despre noi daca ar ști că nu suntem suficient buni, curajoși, competenți, inimoși.. ba, din contră!
Atunci Micul Prinț, vocea noastră interioară despre care am tot povestit, se așează pe unul dintre umerii noștri și ne confirmă poate cele mai negre etichete pe care simțim să le ascundem de cei din jur – că suntem mai lași, mai leneși, mai grosolani, mai nepregătiți, poate chiar plictisitori și mult mai puțin competenți decât își imaginează cei din jur.
I-am păcălit! Și nu vream acest lucru – nu vrem să fim niste impostori cu obrajii îngroșați de măști, dar totuși – cum ar reacționa oamenii daca ne-ar vedea în forma noastră “reală”!!
Și atunci rămânem pe loc, nu îndrăznim să ne exprimăm mai mult, nu avem curajul să ne arătăm în contururi reale, nu luptăm pentru noi, lăsăm succesul pentru alții, cei competenți, buni, curajoși și curioși.
Și toate acestea pentru că noi înșine nu credem că semănăm deloc cu genul de oameni pe care ceilalți îi aplaudă, apreciază..îi iau ca reper.
Și totuși, Micul Prinț nu are doar voce de impostor ci și blândețea și empatia unui camarad care încurajează. Cum îl gestionăm pe Micul Prinț când este supărat? Când poartă deasupra capului o pancartă pe care scrie “IMPOSTOR!!“?
🌿 În primul rand avem curajul de a-l îmbrățișa pe Micul Prinț și a-i accepta momentul de mâhnire – de ce? Pentru că pancarta pe care el o poartă e firească și fiecare dintre noi o purtăm deseori! Este în firea umană să reacționăm așa, să ne imaginăm că ceilalți sunt mai buni, pentru că pe noi ne cunoaștem mai bine – ne știm din interior, cu toate trăirile noastre, cu frici, ezitări, răzgândiri, impulsuri etc.. pe când pe ceilalți îi știm doar din exterior. Imaginea pe care o avem despre ceilalți este profund lipsită de informație, iar comparația cu ceea ce știm despre noi devine extrem de nedreaptă.
Hai să ținem minte: ne cunoaștem pe noi înșine din interior, dar pe ceilalți doar din exterior.
🌿 În al doilea rand, va fi să facem un salt de curaj și să ne imaginam că cei din jur au trecut măcar o dată prin temerile, angoasele, deznădejdea pe care le experimentăm și noi uneori. Putem face asta la nivel imaginar sau pur și simplu să întrebăm.
Deci, să ne imginăm sau să clarificăm că cei pe care îi avem în fața noastră încrezători, curajoși, expuși sunt de fapt, în mod fundamental, foarte asemănători cu noi.
Prin urmare, nimic nu mai stă între noi și probabilitatea a ceea ce visăm, sau definim ca fiind de success.
Dacă decidem cine suntem uitându-ne în ochii celorlalți, hai să ne asigurăm că ceilalți nu ne sunt niște străini!
Tu când te-au încurajat ultima dată? Când te-ai întâmpinat cu flori de "hai că poți!"?