top of page

TimeShape

Obiceiuri sănătoase pentru zile în echilibru

Dă valoare timpului și prioritizează starea ta de bine.
Tu când ți-ai făcut ultima dată o promisiune?

Știai că starea de bine, încrederea de sine, echilibrul de care avem nevoie în fiecare zi se construiesc în baza acelor promisiuni pe care reușim să le ținem față de noi înșine?

Ești și tu mereu presat de timp? 

Ți se pare că zilele sunt din ce în ce mai scurte, iar timpul trece tot mai repede? Îți este din ce în ce mai dificil să-ți acorzi timp pentru relaxare și obiceiuri sănătoase? Știi ce te-ar ajuta să fii mai bine, dar pur și simplu nu te poți opri din alergat pentru a pune în aplicare?

De multe ori, ne imaginăm că grija de sine presupune ore întregi dedicate, însă între job, familie și responsabilități, acest timp se comprimă.

Știi care este vestea bună?

Că avem nevoie de mai puțin timp decât ne imaginăm. Studiile din neuroștiința ne arată că formarea unor obiceiuri sănătoase și creșterea stării de bine depind de fapt de CONSECVENȚĂ. De acțiuni mici, repetate, care rescriu conexiunile neuronale și modul în care ne simțim în propria piele.

Împreună dăm valoare timpului

Eu și Laura, ne dorim să dăm valoare timpului!
De aceea te invităm în TimeShape, un program de 10 zile, în care îți vei petrece alături de noi 15 minute pe zi.

Împreună vom parcurge o călătorie spre zile în echilibru și vom explora practici și exerciții care să conecteze corpul, mintea și emoțiile.
Investind doar 15 minute pe zi, vom descoperi un mix de pași ce ne vor conecta cu starea de prezență, de liniște în minte și în corp.

Vom lucra cu tehnici specifice din Somatic Experiencing, Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală și Integrativă, Teoria Polivagală și Yoga.
Atenția va fi pusă pe corp și emoție prin tehnici de relaxare, meditație, stimularea nervului vag, activare comportamentală sănătoasă, exerciții de proiecție și introspecție.

Completează acum formularul și înscrie-te în program!

Cine te va însoți

Invitați Speciali

DETALII ȘI BENEFICII

Cum îți dai seama dacă programul e potrivit pentru tine?

Dacă te confrunți cu...
...o stare de agitație constantă, în minte și în corp
...senzația că nu ai niciodată suficient timp
...amânarea sau inconsecvența legată de practicile care țin de grija de sine
...dificultăți de a gestiona stresul și emoțiile intense
...o minte blocată în scenarii și anxietate
...stări de oboseală sau epuizare
...somatizări precum dureri de cap, amețeli, încordare în corp, dureri de stomac
...probleme de concentare și atenție
...scăderea capacității de a te bucura de prezent

Atunci TimeShape îți oferă instrumentele necesare pentru a aduce echilibru în viața ta!

Cum ar fi să-ți faci o promisiune ție, pentru începutul de an?

În perioada 15 - 26 aprilie, în fiecare zi de luni până vineri, te vom invita la sesiuni live de doar 15 minute, la ora 13.00, în pauza ta de prânz.

15 minute pot trece foarte repede când dăm scroll pe social media sau nici măcar nu ne luăm pauză, așa că îți propunem să dăm împreună valoare cu adevărat timpului.

* Toate cele 10 sesiuni vor fi live, online pe platforma Zoom, la aceeași oră în fiecare zi, cu pauză în weekend
* Vei putea accesa sesiunile de oriunde, pe telefon sau laptop, cu cameră sau fără
* Dacă nu vei putea participa într-o zi, vei primi înregistrarea
* Costul total pentru cele 10 sesiuni este 245 Ron
* Programul este destinat tuturor adulților în căutare de zile armonioase

Beneficii pentru tine:

* Te vei relaxa cu ajutorul unor practici simple, ușor de repetat oricând
* Vei experimenta noi metode de management al stresului și al emoțiilor dificile
* Te vei conecta cu înțelepciunea corpului tău
* Îți vei crește nivelul de energie și de concentrare
* Vei simți energia și sprijinul a zeci de oameni prezenți în aceeași călătorie cu tine
* Vei intra în contact cu cele mai recente tehnici și instrumente pentru sănătatea mintală și emoțională

Structură Program

1

15 - 19 Apr

Ziua 1 - Manifest pentru mine: puterea intenției

Ziua 2 - Recunoștința: cum se simte mulțumirea de sine

Ziua 3 - Emoțiile: energie în corp

Ziua 4 - Conectat la mine: relația cu corpul meu

Ziua 5 - Ancorare în corp: mișcare și stretching (Jeanine)

2

22 - 26 Apr

Ziua 1 - De la tensiune la relaxare și bucurie: practică somatică

Ziua 2 - Anxietatea: conexiunea dintre minte și corp

Ziua 3 - Miracolul nervului vag: stimulare prin respirație și yoga (Irina)

Ziua 4 - Darul de a fi prezent: exerciții de mindfulness

Ziua 5 - Neuroștiința obiceiurilor sănătoase

bottom of page